• repatrieri funerare din straintate in Romania
    Repatrieri funerare in
    Strainatate
    Compania de servicii funerare Anthony oferă de peste 25 de ani servicii funerare
    complete, unul din aceste servicii funerare fiind acela de repatrieri din România către
    alte state. Reputaţia şi profesionalismul nu pot fi comparate datorită numărului mare de
    cazuri de repatriere în care am fost implicaţi, astfel dezvoltând legături durabile cu
    numeroase ambasade, consulate şi guverne străine.
  • servicii funerare de repatriere - pompe funebre internationale
    Repatrieri funerare
    in tara
    Dacă decesul are loc departe de noi, într-o ţară străină, grijă că trebuie
    să ȋl aducem ȋnapoi ȋn Romȃnia ne accentueza durerea.
    Experimentăm frică, nesiguranţă şi incertitudinea, fiind copleşiţi de întrebări
    fără răspuns, tocmai de aceea Compania de servicii funerare Anthony te ajută cu
    repatrierea românilor decedaţi în străinătate.

Repatrieri funerare

Din 1992, Compania de Servicii Funerare Anthony a ajutat familii, prieteni şi comunități să repatrieze pe cei dragi lor, din întreaga lume.
Cunoașterea nu numai a greutăți procedurii de repatriere, dar şi a dificultăţi şi confuziei pierderii unui membru al familiei sau a unui prieten poate fi, noi oferim un serviciu complet și flexibil, având grijă de tot ce ai nevoie.
Demnitate, integritate, păstrarea promisiunilor și sprijinul moral oferit din partea personalului nostru sunt unele dintre calităţile care ne recomandă să fim de partea ta în acest timp de nevoie, atunci când cineva apropiat a decedat într-o călătorie în străinătate


REPATRIEREA STRĂINILOR DECEDAŢI ÎN ROMÂNIA


Compania de servicii funerare Anthony oferă de peste 24 de ani servicii funerare complete, unul din aceste servicii funerare fiind acela de repatrieri din România către alte state. Reputaţia şi profesionalismul nu pot fi comparate datorită numărului mare de cazuri de repatriere în care am fost implicaţi, astfel dezvoltând legături durabile cu numeroase ambasade, consulate şi guverne străine.
Asigurăm obţinerea certificatului de deces internaţional, cât şi toate actele necesare pentru întocmirea unui paşaport mortuar, în baza căruia se poate efectua transportul liber internaţional, precum şi [citeste mai mult...]

repatrieri internationale spre romania

REPATRIEREA ROMÂNILOR DECEDAŢI ÎN STRĂINĂTATE


Dacă decesul are loc departe de noi, într-o ţară străină, grijă că trebuie să ȋl aducem ȋnapoi ȋn Romȃnia ne accentueza durerea. Experimentăm frică, nesiguranţă şi incertitudinea, fiind copleşiţi de întrebări fără răspuns, tocmai de aceea Compania de servicii funerare Anthony te ajută cu repatrierea românilor decedaţi în străinătate.
Suntem la fel de prompţi în operaţiunile de repatriere pentru companiile multinaţionale româneşti ce au angajaţi români peste hotare, cât şi [citeste mai mult...]

repatrieri din romania catre strainatate
imagine silueta gri